Urare de Anul Nou

De la mine, pentru voi,
Prieteni vechi şi prieteni noi,
Dacă am fost, dacă n-am fost,
De-am avut, de n-am avut,
De-am câştigat, de-am pierdut,
Anul ăsta se încheie,
Devine un an trecut,
Mâine o luăm de la-nceput,
Cu-n an nou, necunoscut.
Să-l rugăm pe Dumnezeu,
Să ne-aducă un An Nou,
Mai rodnic şi mai frumos,
Să trăim spectaculos,
Cu mai multă sănătate,
S-avem în case de toate,
Belşug, binecuvântare,
Zile mai strălucitoare
Şi feţe mai zâmbitoare,
Să-ncercăm să fim mai buni
Şi să credem în minuni,
Să fim mult mai înţelepţi
Şi tot timpul să fim drepţi,
Să iubim cum se cuvine,
Să petrecem mult şi bine,
Fericiţi şi sănătoşi,
Să traim mulţi ani frumoşi!
La anul şi la mulţi ani!
(Stefania Petrov)

Contraste...

visăm că suntem tineri,                                  
sau ne visăm bătrâni,
visăm că suntem răi,
sau ne visăm mai buni,
visăm că suntem trişti,
sau visăm cu umor,
visăm că am căzut,
sau ne visăm în zbor,
visăm în alb şi negru,
sau visăm în culori,
visăm grădini pustii,
sau câmpuri mari cu flori,
visăm o zi senină,
sau nopţi cu lună plină,
visăm cerul cu stele,
sau iazuri cu noroi,
visăm că suntem singuri,
sau ne visăm în doi,
visam cu interes,
sau fără un motiv,
visăm să găsim fericirea,
visăm să ne-nvăţăm cu nemurirea...

Vis de Crăciun

Este noaptea de Crăciun!                

Noaptea când magii vestesc,
Omului cu suflet bun,
Visele i se-mplinesc.
Încerc să visez acum
Să fiu un bun ajutor,
Să-l ajut pe Moş Crăciun,
Să aducă tuturor, 
Tot ce îşi doresc mai bun.
Mai întâi, dacă se poate,
Aş vrea să-mpart sănătate
Celor ce au trebuinţă,
Să-i ajut cumva să scape,
De boală şi suferinţă.
De-aş putea, le-aş da şi bani
Să-şi cumpere câţiva ani,
Ori, le-aş da, dacă mi-ar cere
Din puterea mea, putere.
Celor fără de părinţi,
Mamă aş vrea să le fiu,
Să le împart bucurii,
De cu zori,până târziu.
Mi-ar plăcea să şterg tristeţi
Celor plini de supărare,
Să le ofer alte vieţi,
Mai frumoase,mai uşoare.
Celor ninşi de batrâneţe,
Aş vrea să le fiu toiag,
Să le împart tinereţe,
Să le-aduc speranţe-n prag,
Ori, fiică aş vrea să le fiu,
Să le-aduc zâmbet pe faţă,
Când au sufletul pustiu
Şi nu mai au chef de viaţă.
Multe aş vrea eu să fac
Şi e trist că nu se poate,
Gânduri bune pot să dau
Şi multă umanitate!
(S.Petrov)

Amintirile iernilor din anii `60- `70…iernile copilăriei …frumoase vremuri!

    Bunătățile  copilăriei mele erau: compotul de gutui cu scorțișoară și cuișoare, plăcinta cu dovleac sau cu mere, gutuile și merele coapte. Pe atunci, Moș Nicolae și Moș Crăciun nu erau atât de comerciali, bunicii și părinții mei nu alergau bezmetici prin magazine să cumpere jucării și dulciuri de.... plastic. Și nici nu îmi aduc aminte ca, ai mei să ne facă nerăbdători să așteptăm moși bătând prin poartă ori pe la fereastră, troncănind prin pod  sau cocoțați sus pe casă în încercarea de  a coborî prin horn. Nici nu aveau cum, s-ar fi prăjit  imediat pentru  că în sobele noastre trosneau în permanență lemnele. Altfel știau ei să ne inducă starea de sărbătoare  și să ne povestească  despre cei doi moși care iubeau copiii, în genere pe cei mai cuminți și mai silitori. Totuși, aveam și noi moșul nostru, la București. Posibil să fi fost coleg de serviciu cu tata, îl chema  moș Gerilă și cred că era cam senil și nu avea nici gusturi alese. Mulți ani la rând, ne-a trimis, mie și fratelui meu, aceleași cadouri de la ”pomul de iarnă”, un fel de căciulă cu fular, bineînțeles pe culori invers decât ar fi trebuit, câte o portocală, câteva bomboane cubaneze, ciocolată Bucegi sau Cibo, celebrii biscuiți Eugenia, caiete și creioane...

          Niciodată nu am îngropat adânc obiceiurile și întâmplările din copilărie și ori de câte ori am ocazia, le dezarhivez  cu o deosebită plăcere. Chiar dacă alergăm prin viață uitându-i  simplitatea, complicându-ne existența și pierzându-ne timpul trăind tot felul de reflexe capitaliste sau de pe alte coclauri, tradițiile  și obiceiurile copilăriei fac parte din ființa noastră.Doamne, cât de frumoasă este retrăirea lor! Serile petrecute la gura sobei, mirosul de vin fiert cu scorțișoară, plăcintele cu dovleac sau cu mere și compotul de gutui îmi revin în minte ori de câte ori mă gândesc la copilărie. Și, pe lângă toate acestea, ador să-mi amintesc basmele și poveștile părinților sau ale bunicilor, spuse de fiecare dată într-o altă interpretare. Însă, cel mai mult ne fascinau poveștile despre copilăria lor. Cunoșteam lumea satului în funcție de întâmplările povestite. Parcă și oamenii îi respectam în funcție de acestea, cum să nu-i respecți pe prietenii părinților și bunicilor tăi.

     În amintirea acelor vremuri, am încercat să retrăiesc, astăzi, una din zilele de iarnă ale copilăriei. Am reeditat rețetele mamei și ale bunicii, bineînțeles, updatându- le pe gustul tinerei generații. Compotului i-am adaugat lămâie și cîteva frunze de mentă iar plăcintelor le-am pus nucă. Am reușit să fiu pe gustul lor, însă, cică ar fi fost mai trendy să mixez fructele din compot. Cum ar fi zis bunica: mare cocoană a ajuns lenea!

Moș Nicolae

Astăzi, vă spun  o poveste,
Nu pe aceea cu zâne,
Nici pe cea cu Făt Frumos,

Ci, povestea unui Moș
Îmbrăcat în roșii straie,
Ce-l  cheamă Moș Nicolae.
El  aduce în sacul lui,
Daruri multe orișicui.
Moșu-acesta bun și blând,
Vine de mulți ani la rând
Și se strecoară tiptil,
În orice casă de copil,
Ce ghetele și-a curățat
Și frumos le-a așezat.
Celor care-au fost cuminți
Și-au ascultat de părinți,
Sau, celor ce-au învățat
Și note bune au luat,
Moș Nicolae le-aduce,
Jucării și ceva dulce.
Însă  acelor copii,
Ce-au făcut numai năzbâtii,
Pentru că n-au ascultat,
Moș Nicolae, supărat,
Le lasă o nuielușă,
În ghetele de la ușă.
(Stefania Petrov)

Despre eroi

          Într-o zi aniversară,ca aceasta, nu poţi să nu te gândeşti la bunii şi străbunii tăi, la cei ce au trudit din greu ori s-au jertfit pentru evenimentele importante din istoria acestui neam. Străbunicii mei au murit pe frot, la fel şi bunicul din partea tatălui. Ziua de astăzi m-a dus cu gândul la el.La bunicul Ilie,eroul tatălui meu. Târziu am înţeles de ce eu nu am doi bunici,asemeni celorlalţi copii de pe uliţa mea.Îmi aduc aminte că, tata m-a dus odată la monumentul din sat şi mi-a arătat numele dăltuite în piatră,a pus mâna pe numele bunicului şi cu lacrimi în ochi mi-a spus că bunicul este erou,eroul lui. Bietul meu tată! Abia împlinise o lună când bunicul a murit pe front...

Pe cand eram copil nu-nţelegeam prea bine,
Cine era Moş Crăciun şi, nici când vine,
O bună vreme credeam că e bunicul,
Nu cel care lucra toată ziua în ogradă,
Ci, cel care a luptat pe front cu inamicul,
Bunicul Ilie,soldatul chipeş din tablou,
Pe care tata,cu mândrie, îl numea EROU.
...................................................................
(Stefania Petrov)