Bunătățile copilăriei mele erau: compotul de gutui cu
scorțișoară și cuișoare, plăcinta cu dovleac sau cu mere, gutuile și merele
coapte. Pe atunci, Moș Nicolae și Moș Crăciun nu erau atât de comerciali, bunicii
și părinții mei nu alergau bezmetici prin magazine să cumpere jucării și
dulciuri de.... plastic. Și nici nu îmi aduc aminte ca, ai mei să ne facă nerăbdători să așteptăm moși bătând prin poartă ori pe
la fereastră, troncănind prin pod sau cocoțați
sus pe casă în încercarea de a coborî
prin horn. Nici nu aveau cum, s-ar fi prăjit
imediat pentru că în sobele
noastre trosneau în permanență lemnele. Altfel știau ei să ne inducă starea de
sărbătoare și să ne povestească despre cei doi moși care iubeau copiii, în
genere pe cei mai cuminți și mai silitori. Totuși, aveam și noi moșul nostru, la
București. Posibil să fi fost coleg de serviciu cu tata, îl chema moș Gerilă și cred că era cam senil și nu
avea nici gusturi alese. Mulți ani la rând, ne-a trimis, mie și fratelui meu, aceleași
cadouri de la ”pomul de iarnă”, un fel de căciulă cu fular, bineînțeles pe
culori invers decât ar fi trebuit, câte o portocală, câteva bomboane cubaneze, ciocolată
Bucegi sau Cibo, celebrii biscuiți Eugenia, caiete și creioane...
Niciodată nu am
îngropat adânc obiceiurile și întâmplările din copilărie și ori de câte ori am
ocazia, le dezarhivez cu o deosebită
plăcere. Chiar dacă alergăm prin viață uitându-i simplitatea, complicându-ne existența și pierzându-ne
timpul trăind tot felul de reflexe capitaliste sau de pe alte coclauri,
tradițiile și obiceiurile copilăriei fac
parte din ființa noastră.Doamne, cât de frumoasă este retrăirea lor! Serile
petrecute la gura sobei, mirosul de vin fiert cu scorțișoară, plăcintele cu dovleac sau cu mere și compotul de gutui îmi revin în minte ori de câte ori mă
gândesc la copilărie. Și, pe lângă toate acestea, ador să-mi amintesc basmele și poveștile părinților sau ale bunicilor, spuse de fiecare dată într-o altă interpretare. Însă, cel mai mult ne
fascinau poveștile despre copilăria lor. Cunoșteam lumea satului în funcție de întâmplările povestite.
Parcă și oamenii îi respectam în funcție de acestea, cum să nu-i respecți
pe prietenii părinților și bunicilor tăi.
În
amintirea acelor vremuri, am încercat să retrăiesc, astăzi, una din zilele de
iarnă ale copilăriei. Am reeditat rețetele mamei și ale bunicii, bineînțeles,
updatându- le pe gustul tinerei generații. Compotului
i-am adaugat lămâie și cîteva frunze de mentă iar plăcintelor le-am pus nucă. Am
reușit să fiu pe gustul lor, însă, cică ar fi fost mai trendy să mixez fructele
din compot. Cum ar fi zis bunica: mare cocoană a ajuns lenea!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu