"Roșu de maci"...

Roșu de maci este câmpul                                   

Și-a plâns soarele amurgul 

Sau a sângerat pământul! 

În ciocnirea sa cu timpul.

"Roșu de maci" este iubirea,
Când omul află împlinirea
Și-înflăcărată-i e privirea
Care-i aprinde fericirea.

"Roșu de maci" e... un mister,
Când sangeriu este pe cer
Si pâlpâie lumina în eter
Ca macul firav și efemer.

"Roșu de maci" este visare,
Când iese soarele din mare
Luminând orice întristare
Și-aducând vieții alinare.

"Roșu de maci" e poezie,
Când plouă cu melancolie
Se-ntrec poeții-n elegie
Cântând culoarea purpurie.

De ziua Dorului

E ziua Dorului, iar îl sărbătorim,
Azi îi mai dăm Cezarului o nostalgie,
Din praf de amintiri noi vise construim...
Iar dorul meu se-ndreaptă către copilărie.

Mi-e dor de vremea anilor frumoşi,
Şi tare aş vrea din nou copil să fiu,
Să privesc răsăritul cu ochii curioşi ,
Seara s-ascult poveşti până târziu.

Mi-e dor de focul ce troznea în sobă,
De basmele cu feţi frumoşi şi zâne,
Mi-e dor s-aud de la bunici o vorbă,
Dulce, cum doar ei o puteau spune.

Mi-e dor de uliţa pe care ne jucam
Făcând planuri de zbor spre zări albastre,
Castele de nisip ce noi le construiam
Rămas-au doar iluzii în visurile noastre.

Mi-e dor s-alerg pe câmpul plin cu flori,
În drumul meu frumos spre veşnicie,
Să ştiu doar ce-i seninul şi să uit de nori,
Mi- e tare dor de-a mea copilărie.

În cinstea dorului am refăcut un vis,
Cu un copil zglobiu, vegheat de heruvim,
Ce-şi caută cu dor copilăria-n paradis…
L-ajut să o găsească şi versuri îi închin.

Roua și lacrima

În căuşul unei palme tremurânde
Se întâlniră două picături plăpânde:
Un strop de rouă picat din cer senin
Şi-o lacrimă căzută după un suspin.

-Eu, zise stropul de rouă glorios,
Sunt mult mai cristalin şi mai frumos
Şi am venit din slava cea mare
S-aduc pe pământ binecuvântare.

Am călătorit noaptea printre stele
Şi m-am prelins pe ale lunii mărgele,
Când o rază de soare m-a trezit în zori
Mă răsfăţam în potirul unei flori.

-Eu, zise lacrima cu-n glas subţire,
Sunt născută din prea multă iubire,
Mama mi-e tristeţe iar tatăl mi-e necaz
Şi am căzut în palmă, de sus, de pe obraz.

-Ştii, rouă? nu sunt ca tine o răsfăţată,
Tocmai am mângâiat o inimă-ngheţată,
Am adus alinare unui suflet plăpând,
Şi-am stins văpaia dintr-o privire arzând.

Eu n-am dormit ca tine într-o floare
Oferită dimineaţa-n dar de împăcare,
Ci, m-am prelins din al sufletului izvor
Să potolesc cu mine focul unui dor.

Roua, trimisă de Dumnezeu din cer,
Ştia că pe pământ timpu-i efemer
Şi văzând lacrima plină de întristare,
Se-nduioşă şi îi dădu o imbrăţişare.

Şi după multe alte îmbrăţişări,
Ca două picături gemene, surori,
Rostiră amândouă într-un cuvânt:
-Fără noi ar fi secetă pe pământ!