Roua și lacrima

În căuşul unei palme tremurânde
Se întâlniră două picături plăpânde:
Un strop de rouă picat din cer senin
Şi-o lacrimă căzută după un suspin.

-Eu, zise stropul de rouă glorios,
Sunt mult mai cristalin şi mai frumos
Şi am venit din slava cea mare
S-aduc pe pământ binecuvântare.

Am călătorit noaptea printre stele
Şi m-am prelins pe ale lunii mărgele,
Când o rază de soare m-a trezit în zori
Mă răsfăţam în potirul unei flori.

-Eu, zise lacrima cu-n glas subţire,
Sunt născută din prea multă iubire,
Mama mi-e tristeţe iar tatăl mi-e necaz
Şi am căzut în palmă, de sus, de pe obraz.

-Ştii, rouă? nu sunt ca tine o răsfăţată,
Tocmai am mângâiat o inimă-ngheţată,
Am adus alinare unui suflet plăpând,
Şi-am stins văpaia dintr-o privire arzând.

Eu n-am dormit ca tine într-o floare
Oferită dimineaţa-n dar de împăcare,
Ci, m-am prelins din al sufletului izvor
Să potolesc cu mine focul unui dor.

Roua, trimisă de Dumnezeu din cer,
Ştia că pe pământ timpu-i efemer
Şi văzând lacrima plină de întristare,
Se-nduioşă şi îi dădu o imbrăţişare.

Şi după multe alte îmbrăţişări,
Ca două picături gemene, surori,
Rostiră amândouă într-un cuvânt:
-Fără noi ar fi secetă pe pământ!