De ziua Dorului

E ziua Dorului, iar îl sărbătorim,
Azi îi mai dăm Cezarului o nostalgie,
Din praf de amintiri noi vise construim...
Iar dorul meu se-ndreaptă către copilărie.

Mi-e dor de vremea anilor frumoşi,
Şi tare aş vrea din nou copil să fiu,
Să privesc răsăritul cu ochii curioşi ,
Seara s-ascult poveşti până târziu.

Mi-e dor de focul ce troznea în sobă,
De basmele cu feţi frumoşi şi zâne,
Mi-e dor s-aud de la bunici o vorbă,
Dulce, cum doar ei o puteau spune.

Mi-e dor de uliţa pe care ne jucam
Făcând planuri de zbor spre zări albastre,
Castele de nisip ce noi le construiam
Rămas-au doar iluzii în visurile noastre.

Mi-e dor s-alerg pe câmpul plin cu flori,
În drumul meu frumos spre veşnicie,
Să ştiu doar ce-i seninul şi să uit de nori,
Mi- e tare dor de-a mea copilărie.

În cinstea dorului am refăcut un vis,
Cu un copil zglobiu, vegheat de heruvim,
Ce-şi caută cu dor copilăria-n paradis…
L-ajut să o găsească şi versuri îi închin.