Mărite geniu

La steaua care-a răsărit”

„Şi dacă de cu ziuă” a apus devreme,

Venim să ne-nchinăm necontenit

Şi-ţi recităm eternele  poeme.

“De-or trece anii…” cum trecură,

Noi  nu te vom uita nicicând,

„Poet”   nepereche din literatură

Ce ne-ai lăsat avere prin cuvânt.

”Atat de fragedă”  ţi-a fost făptura,

Din aştri zămislită cu iubire,

„Prin nopţi tăcute” plânge cultura,

„Când însuşi glasul” ţi-este nemurire!

Şi “plopii fără soţ” îţi plâng amurgul,

 “Lacul albastru” îţi tremură plecarea,

“Luceafărul”  înfruntă Demiurgul

Şi-n nemurire îi cere dezlegarea!

Adesea, „Epigonii” te-au răstignit,

„Înger şi demon”  te-au arătat,

Azi, România  te-a îmbrăcat în mit,

Căci limba română ai înnobilat.

„Şi dacă”, „vreme vine, vreme trece”

În urma-ţi lumea  este tot mai  ternă,

Tu ai rămas “nemuritor şi rece”

Dar  poezia ta va fi eternă!

Cobori , “alunecând pe-o rază”,

Poete nepereche, din stele zămislit,

Ne-ascultă „Dorinţa” şi ne luminează,

„Într-o lume de neguri”, zborul spre infinit.

(Stefania Petrov)