Trista serenada

Într-o furtunoasă seară,
În pustiul de pe stradă,
Un trombon și o vioară,
Compuneau o serenadă.

Ea din strună îi cânta
Și din glasul ei subțire,
Sufletul îi tresălta,
Într-un vis spre nemurire.

El, pe grave o trombonea,
Îi jura pe veci iubire,
Ea prin beznă nu-i vedea,
Amăgirea din privire.

Și, când dulcea armonie,
Părea că se înfiripă,
Ea intră în agonie,
Când văzu c-a fost mințită.

Ploaia răpăia pe stradă,
Fulgere veneau din cer,
Și o tristă serenadă,
Întregea acest mister.

Dintr-odată, o scânteie,
Lumină decorul trist,
Vioara era o femeie,
Trombonul era un trombonist.