"Roșu de maci"...

Roșu de maci este câmpul                                   

Și-a plâns soarele amurgul 

Sau a sângerat pământul! 

În ciocnirea sa cu timpul.

"Roșu de maci" este iubirea,
Când omul află împlinirea
Și-înflăcărată-i e privirea
Care-i aprinde fericirea.

"Roșu de maci" e... un mister,
Când sangeriu este pe cer
Si pâlpâie lumina în eter
Ca macul firav și efemer.

"Roșu de maci" este visare,
Când iese soarele din mare
Luminând orice întristare
Și-aducând vieții alinare.

"Roșu de maci" e poezie,
Când plouă cu melancolie
Se-ntrec poeții-n elegie
Cântând culoarea purpurie.

De ziua Dorului

E ziua Dorului, iar îl sărbătorim,
Azi îi mai dăm Cezarului o nostalgie,
Din praf de amintiri noi vise construim...
Iar dorul meu se-ndreaptă către copilărie.

Mi-e dor de vremea anilor frumoşi,
Şi tare aş vrea din nou copil să fiu,
Să privesc răsăritul cu ochii curioşi ,
Seara s-ascult poveşti până târziu.

Mi-e dor de focul ce troznea în sobă,
De basmele cu feţi frumoşi şi zâne,
Mi-e dor s-aud de la bunici o vorbă,
Dulce, cum doar ei o puteau spune.

Mi-e dor de uliţa pe care ne jucam
Făcând planuri de zbor spre zări albastre,
Castele de nisip ce noi le construiam
Rămas-au doar iluzii în visurile noastre.

Mi-e dor s-alerg pe câmpul plin cu flori,
În drumul meu frumos spre veşnicie,
Să ştiu doar ce-i seninul şi să uit de nori,
Mi- e tare dor de-a mea copilărie.

În cinstea dorului am refăcut un vis,
Cu un copil zglobiu, vegheat de heruvim,
Ce-şi caută cu dor copilăria-n paradis…
L-ajut să o găsească şi versuri îi închin.

Roua și lacrima

În căuşul unei palme tremurânde
Se întâlniră două picături plăpânde:
Un strop de rouă picat din cer senin
Şi-o lacrimă căzută după un suspin.

-Eu, zise stropul de rouă glorios,
Sunt mult mai cristalin şi mai frumos
Şi am venit din slava cea mare
S-aduc pe pământ binecuvântare.

Am călătorit noaptea printre stele
Şi m-am prelins pe ale lunii mărgele,
Când o rază de soare m-a trezit în zori
Mă răsfăţam în potirul unei flori.

-Eu, zise lacrima cu-n glas subţire,
Sunt născută din prea multă iubire,
Mama mi-e tristeţe iar tatăl mi-e necaz
Şi am căzut în palmă, de sus, de pe obraz.

-Ştii, rouă? nu sunt ca tine o răsfăţată,
Tocmai am mângâiat o inimă-ngheţată,
Am adus alinare unui suflet plăpând,
Şi-am stins văpaia dintr-o privire arzând.

Eu n-am dormit ca tine într-o floare
Oferită dimineaţa-n dar de împăcare,
Ci, m-am prelins din al sufletului izvor
Să potolesc cu mine focul unui dor.

Roua, trimisă de Dumnezeu din cer,
Ştia că pe pământ timpu-i efemer
Şi văzând lacrima plină de întristare,
Se-nduioşă şi îi dădu o imbrăţişare.

Şi după multe alte îmbrăţişări,
Ca două picături gemene, surori,
Rostiră amândouă într-un cuvânt:
-Fără noi ar fi secetă pe pământ!

Hristos a Inviat!

Hristos a Înviat în noua primăvară       

Luând pe umerii Săi a lumii povară,

Hristos a Înviat în zorii dimineţii
Arătându-ne calea şi adevărul vieţii,

Hristos a Înviat în razele de soare
Ce mângâie pământul cu binecuvântare,

Hristos a Înviat în bobul ce-ncolţeşte
Şi pâinea cea de toate zilele sporeşte,

Hristos a Înviat în apa vie de izvor
Astâmpărând setea oricărui călător,

Hristos a Înviat în muguri şi lăstare
Aducând rod bogat copacilor în floare,

Hristos a Înviat ştergând urma tristeţii
Şi ne-a adus Iubirea în chintesenţa vieţii,

Hristos a Înviat îmbrăcând haina Iertării
Ca prin Iertare să dobândim Taina Invierii!

Hristos a Înviat în sufletele noastre
Dând aripi pentru zbor spre zările albastre,

Hristos a Înviat în toate câte sunt,
Doar El e Biruinţa vieţii pe pământ!

Iartă-ne Iisuse!

Este Vinerea Neagră în calendar                                               

Și noi te-am răstignit din nou Hristoase,
Curând vei Învia să ne aduci Lumină–n dar,
Să nu mai rătăcim ca orbii în zilele rămase.

Mai ieri, la Ghetsimani în grădină,
Te-am părăsit și singur te-am lăsat Iisuse,
Azi Te rugăm ne iartă a trădării vină,
Ne iartă Doamne și greșelile nespuse!

Ieri te-am privit cum crucea îți duceai
Și cum erai supus la grea sudalmă,
Te-am umilit și-alături cu tâlharii Tu stăteai,
Ne iartă Iisuse că ți-am bătut piroane-n palmă!

Ne iartă că ți-am pus din spini cunună,
Pelin ți-am dat să bei și-apoi te-am biciuit,
Ne iartă Doamne cu inima Ta bună,
Ne iartă Iisuse că te-am batjocorit!

Miel răbdător, ne-ai arătat a vieții cale,
Noi, păcătoșii, prin beznă am orbecăit,
Dar astăzi așteptăm Lumina Învierii Tale
Și te rugăm ne iartă că te-am răstignit!

Joia Mare

Astăzi e Joia Mare, a pătimirii şi-a trădării,         

La Cina cea de Taină stă “pâinea suferinţei”  

Dar şi a bucuriei, a vieţii şi-a iertării,  

Prin jertfa sa supremă dând semnul biruinţei.  

 

“Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul meu”  

Al trecerii lumii de la moarte la viaţă,  

Curând voi pleca în Împărăţia Tatălui Meu,  

Să vă aduc Lumină, Iubire, Pace şi Speranţă!  

 

S- au scurs de-atuncea multe primăveri,  

Iisus e din nou singur şi fără apărare,  

Ducând toată povara lumii pe umeri,  

Cu măreţie, cu iubire dar şi cu resemnare.  

De Florii

În haină de flori pământul s-a îmbrăcat,           

În semn că astăzi este mare sărbătoare,
De Florii Iisus în Ierusalim a intrat
Şi a adus întregii omeniri iertare.

În zori, cu ramuri de sălcii plângătoare
Pornit-au credincioşii în procesiune,
Slăvind biruinţa Primăverii nemuritoare,
Înălţând osanale pentru această minune.

Cântări de bucurie răsună pe pământ,
Lumina Sfântă în suflete vibrează,
Fiul Domnului recunoscut prin Cuvânt
Prin Duhul Sfânt, Adevărul creează.

Spre seară bucuria Floriilor apune,
O Săptămâna de Patimi şi osândă urmează
Dar, după drumul crucii cu lacrimi şi suspine,
Iubirea nu rămâne-n moarte, ci în Lumină Înviază!

Intrarea Domnului în Ierusalim

Cu două mii de ani în urmă,                                      

Venea din Nazaret, călare pe asin,

Un blând păstor şi a Sa turmă

Dorind să intre în Ierusalim.

Pe drumul dinspre Galileea

Cei doisprezece apostoli îl urmau

Si ucenicii din toată Iudeea

Cu ramuri de măslin îl aşteptau.

El nu dorea putere împărătească

Venea să împlinească profeţia,

Smerit, israeliţilor să le vestească,

Vrednicia Sa de-adevărat Mesia!

Minuni nenumărate săvârşise

Trimisul Domnului vindecator,

Pe Lazăr din morţi îl înviase,

Ca un adevărat Mesia salvator.

Poporul striga şi se bucura

Ţinând în mână ramuri de finic

Osana întru cei de sus! Osana!

Despre trădare nu bănuiau nimic.

Numai Iisus ştia că Iuda-l va trăda,

Că profeţia o să se-mplinească,

Cu preţul vieţii păcate va răscumpăra

Şi pe Golgota o să- l răstignească.

Mesia smerit şi pătimitor

A fost trădat şi răstignit pe cruce,

A treia zi a Înviat Mântuitor

Iar noi în fiecare an cântăm

“o primăvară dulce”.

Umbre în oglinda sufletului

La poarta sufletelor bat amintiri                          

Grădini de sentimente înfloresc
Cu flori de vise sau cu amăgiri
Din clipele de viață ce se risipesc.

Iar în oglinda sufletului omenesc
Tăcute umbre se răsfrâng
Doar picături de lacrimi le stropesc
Stingând văpaia-n inimi care plâng.

Când vise și gânduri se contopesc
Se aud acorduri de suflete vibrând,
Pierzându-se în corul îngeresc
În tainice ecouri murmurând.

Pe-al vieții ocean învolburat
Destine enigmatice se unduiesc,
La mal nepotrivit au ancorat
Și toate în derivă rătăcesc.

Viață

Mâna divină deșiră gheme de ață                    

Și-n fiecare secundă croșetează o viață,  

Îi împletește aripile pentru zbor  

Și îi îndreaptă pașii pe drumul trecător,  

Îi urzește mintea, gândul și visul  

Prin care poate atinge paradisul,  

Îi ridică privirea spre albastrul cerului  

Spre a vedea norii speranței și ai dorului.  

Ii dă liberul arbitru să aleagă  

Lumina sau bezna prin care vrea să meargă .  

Ca pe un puf de păpădie zburătoare  

O suflă apoi către lumea cea mare,  

Să cunoască eternitatea clipei trecătoare,  

În bătaia vântului și-n mângâierea razelor de soare.  
O ocrotește să nu se rătăcească  

Și-i dă un înger bun să o călăuzească,  

Pe drumul pe care i s-a scris menirea  

Doar prin iubire va afla desăvârșirea.  

Versuri albastre

Albastru e gândul,albastru este versul,  

Albastru stăpânește universul…  

Albastră e Terra, planeta noastră,  

Albastră este Pasărea Măiastră,  

Albastru este cerul cu stele,  

Albaștri sunt ochii mamei mele.  

Albastru e valul,albastră este marea,  

În depărtare, albastră este zarea.  

Albastră e cerneala din peniță,  

Albastră este floarea-n poieniță,  

Albastru este culoare în curcubeu,  

Albastră este bolta sufletului meu.  

Albastră-i amintirea, albastru este dorul, 

Albastră e credința,albastru e izvorul.  

Albastră e privirea, albastru ne e rostul,  

Albastru este îngerul nostru.  

Albastră este inima când plânge,  

Albastră-i lacrima ce curge,  

Albastră e speranța,albastru ne e visul,  

Posibil ca albastru să fie paradisul…  

Albastru este culoarea Sfintei Fecioare,  

Albastă este calea spre eliberare  

a sufletului celui care moare…  

Albastru e vântul, albastru e zenitul,  

Albastru reprezintă infinitul…  

Tristeți de primăvară

Pe strada noastră plânge cerul

Cu lacrimi transformate-n ploi,

În nori cerniți a strâns misterul

Tristeților din noi.

Nu se strecoară  nici o rază

Prin  pânza cenușie de sub nori,

Doar  felinarele veghează

Tăcutele cărări.

E Primăvara plină de-ntristare

Ea ar fi vrut să fie a soarelui aleasă,

Dar norii cern cu răzbunare

O ploaie măruntă și deasă.

Și plouă în mine, plouă în noi,

Pe vreme ploioasă e trist și cuvântul,

Torente de lacrimi se scurg în noroi,

Prin ploaie doar cerul sărută pământul.

La multi ani,Mama!

Este 8 Martie, ziua femeii,
Dar mai întâi de toate, e ziua mamei mele,
Pe tâmple i-au înflorit ghioceii
Și lăcrămioare îi sclipesc în ochii-peruzele.

Prin grele ierni măicuța a trecut,
Nămeți de griji au încercat-o,
Ninsori în suflet i-au cernut
Și-n eroină au transformat-o.

În ceas de împrimăvărare,
Sărut măicuță mâinile-ți ridate
De-atâta muncă și împovărare,
Din care izvorât-au lucruri minunate.

Măicuța mea, frumoasă floare,
Te port în gând,în suflet și-n cuvânt
Și-aș vrea să fii renăscătoare
Cum este primăvara pe pământ.

La mulți ani, Mamă! Binecuvântare!
Să mi te țină-n viață Dumnezeu!
Că tu ești steaua cea strălucitoare
Ce luminează cerul sufletului meu.

E ziua ta,mărită femeie!

E ziua ta, femeie - pom în floare,  

Odată cu primăvara înflorești,  

Prezența ta e binecuvântare  

Venită din înălțimile cerești.  

 

E ziua ta, femeie-rădăcină,  

În pântecul tău crește iubirea,  

Prin rod aduci vieții lumină  

Așa cum ți s-a scris menirea.  

 

E ziua ta, femeie dedicată  

Familiei ce cu credință o slujești,  

Doar tu găsești puteri de fiecare dată,  

Să rabzi, să ierți și să iubești.  

 

E ziua ta, femeie -alinare  

Ce strângi în suflet multe suferințe,  

Le ții ascunse bine în sertare  

Și dârză le transformi în biruințe.  

 

E ziua ta, femeie luptătoare,  

Puternică și tare ca o stâncă  

Ce te ridici mereu învingătoare  

Și din prăpastia cea mai adâncă.  

 

E ziua ta, femeie jertfitoare,  

Cu lacrimi sufletul îți limpezești  

Când după nori răsare soare  

Doar tu găsești puterea să zâmbești.  

 

E ziua ta, femeie-rugăciune,  

Pentru copiii tăi adesea mijlocești,  

Prin închinare și prin plecăciune  

Ceri izbăviri dumnezeiești.  

 

De ziua ta, divină scânteie,  

Să fii slăvită ca steaua de pe cer,  

La mulți ani, mărită femeie!  

La mulți ani, etern mister!

Împrimăvărare

Zeița  Primăvară  aduce mărțișoare

Și țese veșminte cu iarbă și flori,

Ne scrie pe cer poeme  cu soare,

Din pomii în floare cădea-vor ninsori.

Pictează pământul în multe culori,

Și creionează cerul cu păsări  călătoare

Ce par nerăbdătoare să coboare din nori,

Spre a gusta dulceața petalelor de floare.

Curcubeie de fluturi valsează în soare

Înmiresmate sunt grădinile divine,

Din ramuri înverzite de sălcii curgătoare

Picură-n șoaptă lacrimi cristaline.

Simbolic, din albe și  roșii fire de ață

Se împletește șnur de mărțișoare

Oferit  în onoarea trezirii la viață

Întâia zi a  primăverii renăscătoare.

Și-n ceasul de-mprimăvărare

Plutesc în aer acorduri celeste,

În  versuri împleti-voi mărțisoare

Cântând a primăverii poveste.

Mi-e sufletul răpit de primăvară

Mi-e verde crud de iarbă,   Mi-e alb de ghiocel,   Mi-e tril de păsărele,   Mi-e fraged mugurel.      Mi-e freamăt de pădure,   Mi-e susur de izvoare,   Mi-e blândă adiere,   Mi-e răsărit de soare.      Mi-e lună argintie,   Mi-e noapte visătoare,   Mi-e vers de poezie,   Mi-e stea căzătoare.      Mi-e revărsat de zori,   Mi-e îmbujorat apus,   Mi-e galben de comori,   Mi-e suflet nesupus.      Mi-e ceas de deșteptare,   Mi-e albastru zenit,   Mi-e dor și așteptare,   Mi-e zbor spre infinit.      Mi-e simfonie de culori,   Mi-e poveste de seară,   Mi-e aromă de flori,   Mi-e sufletul răpit de Primăvară.

Iubirea în semne de întrebare

Ți-aduci aminte? Parcă mai ieri   Ne-am cunoscut în parc, din întâmplare,   Ca mugurii-nfloriți în primăveri   Ne-am întregit prin semne de-ntrebare.   Ca doi rătăcitori prin visele iubirii,   Ne-am făurit iluzii, comori imaginare,   Castele de nisip  pe țărmul nemuririi,   Nici azi nu știu care a fost prima întrebare.    Ne făuream destinul cu semne de-ntrebare,   Din zorii dimineții până venea apusul,   Și ne puneam dorințe sub stele căzătoare,   Eu te credeam jumătatea,dar tu erai opusul.   Noi din cuvinte ne-am făcut un jurământ,   De nimeni, niciodată, nu fie dezlegat,   Însă, iubirea ta a fost doar vorbe-n vânt   Și-n adierea vântului s-au spulberat.   Azi visele pierdute s-au dus în depărtare,   Iubirea din izvorul lor s-a terminat,   Din ea rămas-au doar semne de-ntrebare,   A fost aievea? Chiar a existat? Și astăzi îmi mai pun o întrebare:   De ce renunță la iubire muritorii?   Până găsesc răspunsul la-ntrebare,   Iubirea stă sub semnul întrebării.

Spre primavară

Doamne, ce puternic ești!
Și cum stăpânești Tu timpul,
Cu grijă roata-i învârtești
Și repede schimbi anotimpul.

Ieri pietrele crăpau de ger,
Crăiasa Zăpezii dansa în grădină,
Azi soarele strălucește pe cer,
Din ziua-ntunecată ai făcut lumină!

Se va topi și ultima ninsoare
Și, în curând, din lacrimile ei,
Sub mângâierea razelor de soare
Se umple câmpul cu ghiocei.

Copacii vor înmuguri în soare
Și fir de iarbă crudă o să răsară
Iar cântul păsărilor călătoare
Ne va vesti o nouă primăvară.

Și-n roata timpului ne învârtim,
Natura moare și reînvie
Iar noi, în primăveri ne rătăcim,
În drumul nostru către veșnicie.

Ninsoare de har

Dumnezeu e mare,                                   

Har și îndurare,

Din clepsidre eterne

Pe pământ ne cerne

Fulgi imaculați,

Din rai scuturați,

Omenirea toată

Redevine curată,

Noaptea-i albastră,

Himere-n fereastră,

Luna divină

Revarsă lumină,

Îngerii veghează,

Oamenii visează,

Simfonii de culoare

Și griji trecătoare,

Maramă de noapte,

Iubire în șoapte,

Perdele de gheață

Se trezesc la viață,

Frânturi de zori

Îmi dau fiori,

Lumina mă-ncântă,

Mâna se-avântă,

Versuri divine

Vin către mine…

6 februarie 2016

O nouă primăvară

Se-apropie o nouă primăvară,                                      

Se dezmorțește a lui Cupidon aripă,

Plimbându-mă pe alee, într-o seară,

Asist la o poveste de iubire ce se înfiripă.           

Cu el și  ea, un băiat și o fată,

Sub clar de lună ce se plimbau hai hui,

Deodată,în inimi îi străpunse  o săgeată

Ce-i transformă în Trandafir și Roza lui.

Așa începu iubirea din povestea lor:

Cu o prințesă pură,frumoasă ca o floare,

Și un prinț chipeș, galant și iubitor,

Cum alții nu au existat sub soare.

Extaziați de acest frumos decor,

Dansau în noapte spre ale lor destine,

Privind pe cer la steaua lor,

Visând la primăvara care vine.

Și valsul s-a încins într-o clipă,

Pe aleea cu parfum de trandafiri,

Prinții pluteau sub a lui Cupidon aripă,

Pătrunși de mireasma primelor iubiri.

Eu, spectatorul, priveam cu ezitare,

Știind că viața e și zâmbet și suspin,

Că paradisul nu e decât parfum de floare,

Dacă nu ești atent, te-nțeapă câte un spin.